"Ma bucur nespus pentru ca ati avut curajul sa scrieti "povestea de viata" a dumneavoastra privind intamplarile din decembrie 1989.
De ani de zile astept ca aceste marturii sa vina si din partea soldatilor (de atunci) in termen, nu numai din partea acelora care acum au "patalamale" si au avut arme pe mana, fara pregatire militara.
Erati abia "inregimentat" la UM 01908, nimeni nu stia ce va veni peste noi, cu exceptia unora, dar noi eram prea mici sa realizam macelul ce va urma.
Am avut ocazia in acele zile (si cele care au urmat, respectiv cele din 1990) sa ma aflu in "cartierele groazei", respectiv Rahova si Berceni, zone puternic militarizate. Aveam un an de zile de cand terminasem liceul de telecomunicatii si fusesem repartizata la Of Postal Bucuresti 51 Margeanului, avand deasupra noastra centrala telefonica Rahova 2.
Deci, 20 de ani aveam, si ce frumosi erau...
İmi aduc aminte de "racanii" insotiti de veterani sa vina sa isi puna hainele la posta, ce speriati erau saracii.... Noi, fete tinere radeam pe ascuns de "cheliutele" lor...
Asa mi-am intalnit si un fost coleg de liceu, (Seba), era sergent la o unitate militara. A fost o surpriza placuta sa ne reintalnim in acest mod.
Voi, 1908, aveati delegati postali doi tipi (erau cu un leat mai mari ca tine), unul gras si inalt (porecla lui era Bimbo - de la elefant) si unul micut, slab (i-am uitat porecla).
Adoram sa va sortez corespondenta, ma gandeam ca voi aveti iubite acasa si asteptati scrisorile lor cu dor.
Ma intristam cand trebuia sa prelucrez telegramele in care erati anuntati de ceva grav intamplat in familie (in special decese). İi predam curierului militar (delegatului) corespondenta, iar cand ii predam si telegramele de deces, ii faceam semn care este cu pricina ca sa stie cum sa o predea soldatului respectiv. Nu aveam voie sa divulgam secretul. Asa ca faceam semn cu un deget in sus ca e "nasoala".
Pe Margeanului, era un bloc in care era o UM de diribau, parca 2652. Ma imprietenisem cu delegatul, era din Timisoara, Miki.
İn jurul datei de 13 decembrie, pleaca in permisie acasa. Ce a urmat, banuiesti, ca ascultam la radio Europa Libera si ma ingrozeam. Nu aveam cum sa iau legatura cu el deloc. Norocul lui a fost ca a venit momentul 22 decembrie, de s-a intors in Bucuresti la unitate, altfel era considerat "dezertor".
Da, tot ce ai povestit referitor la acea perioada, de pe 17 dec incepand, este adevarat. Nu aveati voie sa iesiti, faceati instructii la greu. Auzeam motoarele ambaland.
Data de 21 decembrie.
O zi normala de munca, tura de dimineata. Neavand televizor la munca, nu aveam de unde sa stiu ce se intampla. Am stat mai mult la servici, de fapt am vorbit cu colegii mei de la telefoane de deasupra, in soapta.
Cand am iesit, era spre seara, nu imi amintesc ora, (nu purtam ceas atunci), am vazut de pe Margeanului taburile si tancurile cum ieseau pe Antieriana. Aplicatii mai fusesera, asa ca am crezut ca este acelasi lucru.
Deodata mi s-a facut frica. Dar daca a inceput? Emotii. Ce sa fac? Sa ma duc si eu acolo? Sa ma ducv inapoi la munca? Sa ma duc acasa? Parintii mei nu stiau de mine, aveam si telefonul fix defect.
Ajung in Berceni. Langa casa mea, tancurile "torceau"....
Toata noaptea am ascultat Europa Libera, ne-am baricadat ferestrele (stau la curte) si am auzit galagia care venea de la um de motorizate de langa noi. Ba chiar, avand un tv alb-negru si o antena cu adaptari, ca sa prindem bulgarii, am dat pe un canal tv care nu emitea si am auzit cateva ordine militare, erau franturi, am retinut in special: "nu se trage!" pe un ton rastit. Se mai intampla ca atunci cand tv romana nu emitea sa "prindem unitatile militare" din zona :))
Dimineata devreme la locul de munca. Am ocolit metroul, am mers aproape de linia de centura, am mers si pe jos, dar am ajuns.
22 decembrie
Nu aveam timp de nimic, se lucra intens, aveam si "supraveghetorii" printre noi, ni s-a facut prezenta. Am observat in sala unde era publicul, cativa civili care ne urmareau activitatea de la distanta.
Cand a venit un client sa ne spuna ca "Dictatorul a fugit", aceia au disparut si ei.
De aici incepe "nebunia Margeanului". Din acest punct. De la aflarea vestii.
Cohorte de rromi au iesit pe strazi de ziceai ca este nunta tiganeasca.
Au atacat sediul de partid de pe o straduta aflata intre Margeanului si Antieriana, daca nu ma insel strada Mos Adam. De acolo au furat totul.
Au trecut la urmatorul jaf: casa surorii lui Ceausescu d epe strada Mos Adam, unde au gasit porci la subsol, normal ca i-au furat, au furat pana si gresia si faianta de pe pereti.
Mergeau pe strazi cu blugi , cafea, sticle de wisky, etc in maini si strigau: "Ole, ole, Ceausescu nu mai e", dupa care mare parte au hotarat sa mearga in centru (dupa ce au baut bine si le-au dat "pirandelolr" si "puradeilor" prada.
İntre timp, corespondenta militara se stransese (cred ca era cam de pe 17, daca stau sa ma gandesc cantitativ). Deci, ai avut dreptate si ai spus adevarul pe site, desi unii au comentat aiurea.
Am rugat un coleg de la telefoane sa imi dea un alt aparat telefonic si scule sa pot sa ajung acasa sa imi repar telefonul, banuiam ce va urma, mai ales ca stiam ca sora mea a fost la acel miting si trebuia sa stim de ea. Asa ca dupa terminarea serviciului (si mi s-a spus sa vin si in zilele urmatoare, sa nu dea "dracu" sa lipsesc), am mers tot pe acolite acasa.
23 decembrie
A inceput avalansa de telegrame, unele cu indicative nemaintalnite pentru noi atunci. Telegrafista era incuiata in telegraf, preda telegramele sigilite pe semnatura.
Se auzise ca trasmisiunile "cazusera" din cauza tero. Adica Magurele (parca am auzit si de un camion cu soldati trimis acolo de la o um de pe antieriana sa apere, si s-a tras in el, fiind raniti). Se mai auzise ca İnstitutul de la Magurele, la fel, era atacat.
Cate zvonuri...
Sefa m-a intrebat daca am chef de plimbare. Am realizat ca urma sa ma "degradeze" din oficiant in curier postal, si sa ma "sacrifice" pentru ca eram tanara, nu aveam sot sau copil. Nu aveam voie sa refuz.
Mi-a pus in brate teancurile de telegrame si corespondenta nepredata de pe data de 17 (dupa cum m-ai ajutat tu sa deduc de ce era asa multa), si impreuna cu alt coleg, ne-am impartit.
El cu Antieriana, eu cu Margeanului.
Pe drum, in scara unui bloc, am observat o cutie suspecta de lemn, dar nu am avut timp sa ajung la ea, ca vreo trei rromi au infascat-o fugind cu ea printre blocuri. Apoi s-au auzit impuscaturi din acea zona.
Mai fusesem in timpul liceului la pregatire ptap, dar acum....era altfel...suna altfel...parca era in timpul razboiului, se auzeau clar, ecoul dintre blocuri amplifica, apoi am auzit injuraturi pe tiganeste si alte rafale. Se impuscau clanurile tiganesti intre ei. Deja isi "faceau teritoritoiile" pe unde puteau vandaliza.
Cu chiu cu vai, am ajuns si in Um de pe Margeanului de la blocuri. Am rugat sa raman acolo, nu mi se permitea. Mi s-a zis: pleaca acum cat mai ai timp (dupa ce citisera telegramele).
Parca Um 02652? Am uitat...
Reintoarsa la locul de munca, mi-am continuat treaba. Aveam clienti la ghiseu, unii vroiau sa isi ridice pensiile, altii sa dea telefon in provincie de la noi, din cabinele telefonice, aveam colegi lipsa, era balamuc total.
İn tot acel vacarm, am simtit trepidatii, biroul trepida, se auzea un huruit infernal...
Brusc, de pe straduta din fata centralei telefonice, adica d epe strada Fratii Buzesti, au aparut doi mastodonti cu mitralierele mari indreptate spre noi. Erau doua tancuri masive. Erau "infuriate", torceau puternic si framantau pamantul sub senilele lor, scotand fum.
Toate oficiantele am strigat catre clienti sa intre in birourile noastre ca sa ii putem scoate prin spate. Buluceala mare pe portita ingusta. Oameni ingroziti, noi speriate.
Mai vazusem tancuri, ma mai apropiasem de ele (mai ales cand s-a turnat filmul Fata Morgana in Aparatorii Patriei, si eram mica), dar acestea erau prea .ingrozitoare....
Sefa a dat telefoane la toate Um din zona sa le intrebe daca ale lor erau tancurile, iar pana au fost retrase a durat ceva vreme.
Nu imi amintesc perfect, in acele momente de groaza, in acel vacarm, in care tu ca angajat TC civil, esti obligat in caz de forta majora sa iti aperi locul de munca chiar si mainile goale, sa aperi persoanele care vin sa utilizeze serviciile postale, telegrafice, telefonice, etc, am uitat de mine si am cautat raspunsuri de ce venisera tancurile sa ne atace. Am iesit prin spate si am vazut pe blocul din spatele nostru un ins imbracat in geaca neagra care flutura o esarfa rosie (nu era steag).
Fiind in spate, am auzit cateva rafale venind din fata. Plang, imi cer scuze daca gresesc Situatia a fost de asa natura incat nu aveam timp sa "inregistrez mental" totul, pas cu pas.
Cand am revenit, tancurile plecau in tromba, praf in urma lor. Sefa ne-a zis ca acea Um a primit un "telefon" (ups, cum un civil in afara de cei din TC civile le stiau numarul de telefon?) si le-a zis ca in centrala telefonica sunt tero.
Eu faza cu "telefonul", "doua tancuri" (de ce doua si nu unul?) si insul de blocul din spatele centralei telefonice nu le leg pentru ca doar deduc, nu am si probe.
İn acea noapte de 23-24 decembrie, am ramas la o colega acasa care statea in zona.
Pe 24 decembrie, am vazut ca se trasese intens in centrala telefonica, erau geamurile sparte, gloante pe jos. İar in apropierea ei, era o mica balta de sange. Nu stiu cine a fost impuscat, oricum rromii se impuscau intr-o veselie pe acolo, ba chiar faceau"bravade" ca se duc pe Antieriana (erau pustani de vreo 12 ani cu tupeu si cu arma in mana) sa se lupte cu voi.
Ne-au trimis acasa, deja era prea mult pentru noi.
Am ramas putin la aceeasi colega. O tigare Carpati fara filtru mi-a salvat viata. Daca nu fumam la ea in balcon si mergeam direct in statia de tramvai Petre İspirescu, poate nu mai eram acum. Se trasese dintr-o masina mica rafale peste cei care asteptau in statie. Nu au fost raniti din ce imi amintesc, sau poate ca ii luasera. Oricum, atunci a intrat groaza in mine, ma purtam ca un soricel fricos, mergeam pe strazi laturalnice, la fiecare cred 10 m mersi, ma asezam pe burta cu urechea pe pamant sa ascult daca vin blindatele (asta am invatat-o d ela tata, care a fost granicer la granita cu Ungaria in 1956), apoi alrgeam pana la urmatorul stalp, iar ma asezam si ascultam, scrutam fiecare casa sa vad daca misca ceva... si asa din Rahova pana İn Aparatorii Patriei. Pe jos, pe ocolite. Si cu burta pe jos.
İmi este rusine de frica mea, imie ste rusine ca nu am avut curajul sa ies si eu la Universitatii ca altii....
Referitor la acea UM de diribau, s-a tras in acea zi inspre ea din biserica Mos Adam, din ce mi-au povestit soldatii, au intrat in ea, au descoperit un tunel subteran care ducea la casa surorii lui Ceuasescu, apoi pe sub Um de la Antieriana pana la cimitirul Ghencea. Nu am probe, stiu doar ce povesteau (si atunci era memoria proaspata si nu le era teama sa spuna). Am vazut peretii blocului unde era cazarmata acea Um de diribau, erau strapunsi in toate partile.....Si peretii interiori erau la fel...
Dupa tot "macelul" asta, am revenit la munca si am reusit sa iau legatura cu delegatii militari, ma gandeam intre timp: mai traiesc?
Bimbo mi-a zis ca ala micu era sa il impuste in post. (de la voi de la 1908).
Am fost asa de fericita cand am vorbit cu toti, cand am vazut ca traiesc! Eram si eu "leat" cu ei :))
Apoi au inceput protestele anti FSN. İAr militarii si noi nu aveam liniste...
İunie 1990, cei din "leatul " tau, plecand cu motorizatele, ma intrebau zambind daca vreau sa ma duca ei pana la Universitate... Ma durea sa vad acei tineri, care trecusera prin decembrie 1989, iar cu trimisi acolo....ma gandeam; "mai pot rezista?"
Plang, mananc si plang....
"
Am uitat de eroi
Decembrie întunecat
noi am uitat
că mulţi au fost ucişi
şi apoi arşi
în crematoriu
şi aruncată cenuşa lor
în canale.
Voi plangeţi regizorul
că a fost ars
şi nu a avut popă,
dar ei au avut?
Nu.
Roata se intoarce
spune-o vorbă veche.
Roata s-a intors
şi el a fost ars
ca şi copiii
lui decembrie '89.
Dar cenuşa lor
nu se va mai intoarce.
Noi i-am uitat
şi ne-am încântat
cu-n regizor bun;
dar ei au fost carne de tun!
Degeaba îl plângeţi
nu va face parte din îngeri
că el ne-a trădat
şi va fi uitat!"
"
Erou copil de decembrie
Ninge trist peste amintiri
răpuse de-ale noastre trăiri
răni adânci, îndurerate
şi trupuri pe străzi aruncate
de ucigaşii fără milă
şi cu inima haină.
Decembrie însângerat,
cu mult sânge vărsat
de copil nevinovat
şi pe stradă aruncat.
Cine îl mai ţine minte
pe cel cu cuget fierbinte,
care pentru noi s-a dus
şi de arme-a fost răpus?
Cruci albe-nsângerate
ca ei să aibă palate!"
Felicitari pentru articolul dumneavoastra. Felicitari pentru curajul de a spune ce s-a intamplat, nu multi dintre militari reusesc. Unii nici nu vor sa isi mai aminteasca.
Cu respect,
X.Y.
ex-oficiant-telefonist la oficiul postal Bucuresti 51, in cele mai grele momente ale Revolutiei si ale Golaniadei.
Da, a fost Revolutie, dar a fost confiscata imediat tot de comunisti.
Cel putin, noi, care nu ne-am ingramadit sa luam petecul de hartie in care sa scrie "remarcat", am facut sa fie Revolutie, si nu llovitura de stat.
Spiritul Revolutiei inca traieste in amintirile noastre.
Si sunt sigura ca si dumneavoastra ati fraternizat cu civilii.
Scuzati pentru indrazneala de a va scrie, simteam nevoia sa impartasesc cu cineva adevarul. La dumneavoastra am vazut "adevarul prin prisma unui soldat in termen", la mine il vedeti prin prisma unui lucrator civil al telecomunicatiilor, intamplator, pasii ne-au purtat pe aceleasi strazi...
Succes!
